În finalul lunii ianuarie Consiliul Județean al Elevilor Galați s-a reunit în prima Adunare generală din acest an calendaristic. Gazda evenimentului a fost Consiliul Județean Galați, care a pus la dispoziție Sala Mare de ședințe. Pe ordinea de zi au fost problemele apărute în liceele gălăţene. Totodată, reprezentanții elevilor gălățeni au discutat despre noua sesiunea de alegeri care se va organiza în perioada următoare, viitoarele modificări din statutul elevului, transportul elevilor și alte probleme de actualitate din climatul educațional.
Un punct important pe agenda discuțiilor a fost prezentarea temelor lansate la Adunarea generală a CNE.
Așa cum se știe, la începutul lunii, în perioada 5-7 ianuarie, reprezentanții Consiliului Județean al Elevilor Galați (CJE) au participat la a XL-a Adunare generală a Consiliul Național al Elevilor desfășurată în Municipiul Timișoara.
În cadrul manifestărilor specifice s-au dezbătut teme actuale precum Legea Educației Naționale, implementarea unei platforme de e-learning, acordarea feedbackului pentru profesori și alte subiecte de interes pentru elevi.