Educatie

Rolul esențial al Educației Tehnologic în formarea competențelor elevilor

Rolul esențial al  Educației Tehnologic  în formarea competențelor elevilor

Inspectoratul Școlar Județean Galați a organizat sâmbătă, 7 februarie 2026, la sediul Casei Corpului Didactic Galați, Cercul metodic al profesorilor de Educație Tehnologică și Aplicații Practice.

Tema activității ,,Învățarea prin conexiuni: abordare transdisciplinară la Educație Tehnologică și Aplicații Practice” a evidențiat rolul esențial al acestei discipline în formarea competențelor necesare elevilor pentru viața cotidiană, orientarea profesională și adaptarea la cerințele unei societăți aflate în permanentă schimbare.

În cadrul întâlnirii, cadrele didactice au analizat exemple de bună practică, modalități de integrare a conținuturilor din alte discipline și strategii didactice moderne care susțin învățarea aplicată, creativitatea și gândirea practică a elevilor. Activitatea a oferit un cadru favorabil schimbului de experiență și reflecției profesionale, consolidând colaborarea între profesorii de specialitate.

Cercul metodic a contribuit la valorizarea disciplinei Educație Tehnologică și Aplicații Practice ca pilon important în dezvoltarea competențelor-cheie ale elevilor și în pregătirea acestora pentru provocările viitorului.

Evaluați acest articol
(0 voturi)