Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Andrei” din Galați are înmatriculați, în anul școlar 2025-2026, un număr de 520 de elevi.
Pentru formarea acestora se ocupă un colectiv format din 46 de cadre didactice, dintre care 9 clerici, iar rezultatele implicării acestora se văd în promovarea la examenele naționale, în participarea cu rezultate deosebite la olimpiadele școlare, precum și în diversele manifestări culturale, spirituale, educaționale și recreative organizate.
La inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Casian, pe parcursul întregului an școlar 2024-2025, în semn de binecuvântare și de sprijin pentru creșterea lor frumoasă sufletească și trupească în anii de școală, prin contribuția Centrului eparhial și a protoieriilor Galați și Brăila, cei 45 de elevi interni ai Seminarului Teologic s-au bucurat de susținerea a 50 % din alocația zilnică pentru hrană și cazare, suma totală oferită fiind de 97.150 lei.
Această inițiativă se continuă și pe perioada anului școlar în curs, astfel că cei 50 de elevi interni de anul acesta, de la Secțiile Pastorală și Patrimoniu au primit deja în perioada septembrie-decembrie un ajutor pentru masă și cazare în valoare de 52.000 lei, prin contribuția Centrului eparhial (50 %) și a Protoieriilor Galați și Brăila (câte 25% fiecare).