Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați în colaborare cu Asociația Generală a Inginerilor din România - Sucursala Galați organizează joi, 12 februarie 2026, începând cu ora 14:00, workshop-ul „Strategii didactice moderne în educația STEM” dedicat educației STEM și transformării digitale a procesului educațional. Evenimentul reunește reprezentanți ai mediului academic, experți în educație, cercetători și practicieni interesați de dezvoltarea competențelor din societatea viitorului.
În cadrul manifestării, se vor aborda teme legate de evoluția conceptului STEM, evidențiindu-se importanța abordărilor integrate în dezvoltarea competențelor secolului al XXI-lea și în pregătirea elevilor și studenților pentru provocările unei economii bazate pe cunoaștere și inovare.
Evenimentul se va încheia cu un atelier aplicativ de design curricular STEM, dedicat proiectării și dezvoltării unor experiențe de învățare integrate, centrate pe elev și adaptate cerințelor educației viitorului.