Suntem informați că în urma solicitării Facultății de Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, începând din acest an, Departamentul de Istorie, Filosofie și Sociologie aferent facultății își schimbă denumirea în în Departamentul de Istorie, Filosofie, Sociologie și Relații Internaționale (DIFSRI).
Solicitarea a primit deja avizul Consiliului de administrație al Universității gălățene (Hotărârea nr. 167 din 29.12.2022) și avizul Biroului Juridic, în baza cartei UDJ, a Legii Educației Naționale nr.1/2011 și a Regulamentului de organizare și de funcționare ale Senatului UDJG.
Departamentul, parte importantă a facultății FIFT, condus și coordonat de către conf. univ. dr. Rariţa Mihail, a dezvoltat, în ultimii ani mai multe proiecte europene dar și internaționale de succes, astfel încât necesitatea dezvoltării studiilor și cercetării în domeniul relațiilor internaționale a venit de la sine.