Concursul național de Titularizare 2020 a fost suspendat, potrivit unui Ordin de Ministru semnat azi de Monica Anisie, obținut de Edupedu.ro.Ordinul nr 4549 din 17.06.2020 prevede:
”Pe durata stării de alertă instituită pe întreg teritoriul țării se suspendă organizarea și desfășurarea activităților prevăzute la punctul I, subpunctele 12-25 din anexa nr 19 la Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare în din învățământul preuniversitar în anul școlar 2020 2021, aprobată prin Ordinul ministrului Educației și Cercetării nr. 5259/2020, cu modificările și completările ulterioare.Reluarea activităților, prevăzute la alineatul (1), se va realiza conform unui calendar aprobat prin Ordinul Ministrului Educației și Cercetării, după încetarea stării de alertă instituită pe întreg teritoriul țării”
Starea de alertă a fost prelungită pentru 30 de zile, începând de azi, prin Hotărâre de Guvern.