Educatie

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, reprezentată în Consiliul Național al Cercetării Științifice

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați a anunțat că a fost cooptată în Consiliul Național al Cercetării Științifice. UDJ Galați va fi reprezentată în CNCS de prof. univ. dr. Mirela Voiculescu (foto dreapta) de la Facultatea de Științe și Mediu și prof. univ. dr. Gabriela Rîpeanu (foto stanga) de la Facultatea de Știința și Ingineria Alimentelor.

Ministrul Educației și Cercetării a aprobat o nouă componență a Consiliului Național al Cercetării Științifice (CNCS), organism de experți în cercetare cu rol important în evaluarea internă a universităților și în clasificarea departamentelor. CNCS analizează calitatea cercetării și poate propune retragerea acreditării unei întregi școli doctorale, dacă nu respectă standardele de calitate sau de etică profesională.

Conducerea CNCS va fi asigurată de Alexandru Babeș, cercetător și profesor de Neurobiologie la Universitatea din București.

CNCS este format din 21 de membri numiți prin ordin de ministru pentru un mandat de patru ani.

Evaluați acest articol
(0 voturi)

Ultima modificare