Eveniment

Accident de muncă pe un șantier din Galați. Un tânăr a căzut de la 15 metri înălțime

Accident de muncă pe un șantier din Galați. Un tânăr a căzut de la 15 metri înălțime

Un tânăr de 23 de ani este în comă la spital, după ce a căzut în gol de la 15 metri înălțime. El lucra pe un șantier de blocuri din Galați.

 Accidentul s-a produs la ora 8.06 pe șantierul de pe strada Crizantemelor, din Galați. Un tânăr de 23 de ani a căzut în gol aproximativ 15 metri, de la etajul cinci al unui bloc în construcție. 

„Am fost solicitaţi să preluăm un tânăr care a căzut de pe un şantier. Am înţeles că ar fi căzut de la o înălţime de 15 metri. Victima este în stare foarte gravă, are politraumatism grav, multiple fracturi, este în comă posttraumatică.  A fost transportată la Spitalul Judeţean”, ne-a declarat Mihai Polinschi, directorul medical al Serviciului Judeţean de Ambulanţă.
 
Reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă  Galaţi au deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili cum s-a produs accidentul de muncă.

 

Evaluați acest articol
(0 voturi)