A fost arestat bărbatul de 24 de ani, din județul Galați, care şi-a lovit în somn copilul de doar o lună. În urma anchetei, procurorii au decis că acesta l-a lovit intenţionat.
Nenorocirea a avut loc pe 12 mai, când bebelușul de doar o lună a ajuns cu vânătăi în jurul gurii şi leziuni la cap Spitalul de Pediatrie Galați. În investigaţiilor medicii au cerut transferul la Spitalul ”Grigore Alexandrescu” din Capitală. Daniel Ciuraru, tatăl bebeluşului, le-a spus poliţiştilor că l-a lovit în somn pe sugar, din greşeală.
„Din materialul probator administrat în cauză până la acest moment al urmăririi penale, s-a reţinut că, în perioada 07.05-09.05.2021, inculpatul a aplicat lovituri cu mijloace contondente unui membru de familie, minor, şi a cauzat un traumatism cranio-cerebral grav, cu hemoragie cerebrală – intraventriculară, interemisferic, hematom subdural bilateral, fracturi craniene biparietale şi dehiscenţă suturi coronală şi lambdoidă, leziuni care au pus în primejdie viaţa acestuia”,a transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi .
Pe 7 iunie, Inculpatul a fost prezentat Tribunalului Galaţi cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive, pentru o perioadă de 30 de zile.
Cererea a fost admisă de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Galaţi, care a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pentru o perioadă de 30 zile.
Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale.