Vaccinarea este singura metodă de imunizare în fața virusurilor gripale sezoniere, susțin specialiștii medicali. În condițiile pandemiei cu noul coronavirus, medicii recomandă imunizarea cât mai repede, prin vaccinare, împotriva prevenirii infecției gripale care se va manifesta intens în perioada sezonului rece. În acest sens, pentru unele categorii de oameni exista posibilitatea vaccinării gratuite prin Directia de Sănătate Publică și cabinetele medicilor de familie.
Potrivit legii, de vaccinare antigripală gratuită beneficiază persoanele cu vârsta peste 65 de ani, pacienții cu boli cronice (în special cei cu boli respiratorii, cu afecțiuni cardiovasculare și metabolice), copiii și bătrânii instituționalizați, personalul medical, dar și gravidele.
Din datele oficiale reiese că peste 100.000 de gălățeni au dreptul, prin lege, să se vaccineze gratuit împotriva gripei, în sezonul rece 2020-2021. Ministerul Sănătății (MS) a trimis către DSP Galați un număr de 11.160 de doze de vaccin antigripal, dintr-un total de 330.000 de doze distribuite pe plan național. Alte două tranșe de vaccin sunt anunțate că vor fi trimise către DSP Galați în lunile următoare.
Deocamdată din aceste doze se va realiza cu prioritate vaccinarea antigripală a persoanelor considerate în categoriile la risc, la momentul de față: cadrele medicale și de îngrijire, cadre ale MAI și MAPN, bolnavi cronici și persoane peste 65 de ani. Abia apoi se va distribui restul de doze de vaccin către cabinetele la medicilor de familie.