Patru autospeciale medicale performante și moderne, achiziţionate de către Crucea Roşie Română cu sprjinul financiar al Crucii Roşii Franceze, vor ajunge în 14 judeţe din România unde vor acorda consultaţii de specialitate unor comunități, oferind astfel servicii de prevenție a unor afecţiuni care pun în pericol viaţa.
Prima oprire a Caravanei de Sănătate: 12 iunie, în judeţul Galaţi.
Construcţia şasiului acestor autospeciale medicale a făcut posibilă o lungime de carosare de 5 metri, care a permis amenajarea unui spaţiu util generos pentru cabinetele, în vederea desfăşurării în condiţii optime a activităţilor specifice.
Cele patru vehicule vor face parte din convoiul format din şase cabinete medicale mobile din cadrul Iniţiativei Caravana de Sănătate, lansată de Societatea Naţională de Cruce Roşie România, pentru a oferi accesul gratuit la servicii medicale pentru locuitorii din zonele izolate, dar şi pentru cei peste 110.000 refugiați ucraineni stabiliţi în ţara noastră.