Un copil de șase ani din orașul Galați a fost atacat de un câine periculos. Micuțul a ajuns în stare gravă la Spitalul de Copii cu multiple plăgi. Câinele periculos aparține bunicilor copilului.
Potrivit anchetatorilor, copilul a fost atacat în timp ce se juca în curtea părinților săi. Câinele agresiv a venit din curtea bunicilor, aflată în vecinătate, printr-o gaură din gard și l-a atacat pe copil. Copilul a ajuns la spital cu mai multe plăgi și un plămân perforat. A fost operat, însă medicii sunt rezervați în privința șanselor de supraviețuire.
„La data de 19 august a.c., la ora 13.50, polițiștii Secției 2 Poliție Galați au fost sesizați cu privire la faptul că, un minor, de 6 ani, din municipiul Galați, ar fi fost mușcat de un câine agresiv, în timp ce se afla în curtea unei locuințe, de pe strada Drumul de Centură. Polițiștii sosiți la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, după primele verificări stabilind că minorul ar fi fost mușcat de câinele unui vecin, pe care acesta îl lăsase nelegat, și care ar fi intrat în curtea imobilului alăturat prin gardul împrejmuitor, degradat”, au anunțat reprezentanții IPJ Galați.