Marți, 26 septembrie 2023, va avea loc şedinţa ordinară a Consiliului Judeţean Galaţi, în care va fi propus și proiectul privind aprobarea asocierii dintre UAT Judeţul Galaţi prin Consiliul Județean Galați şi Inspectoratul Școlar Județean Galați, în vederea organizării la Galați a evenimentului educațional „Consfătuirea Națională a Inspectorilor Școlari”
Evenimentul se desfășoară sub egida I.Ș.J. Galați și stabilește reperele procesului educațional, în anul școlar 2023-2024, din perspectiva elementelor specifice disciplinei geografie. Printre participanții la această întâlnire de lucru, se numără Inspectoratul general pentru disciplina geografie din Ministerul Educației, reprezentantul Centrului Național de Politici și Evaluare în Educație, inspectorii școlari pentru disciplina geografie din Inspectoratele Școlare Județene, dar și invitați locali sau naționali.