Eveniment

#Coronavirus. Peste 2500 de gălățeni, izolați la domiciliu

#Coronavirus. Peste 2500 de gălățeni, izolați la domiciliu

Crește numărul gălățenilor izolați la domiciliu. La această dată, 2541 de persoane sunt în autoizolare, iar 96 de persoane sunt în carantină instituționalizată.

Persoanele aflate în izolare la domiciliu au obligația de a nu părăsi casa, fiind pasibile de amendă și, conform Ordonanței Militare, de a fi conduse într-un centru de carantină, unde vor fi ținute 14 zile, sub pază.

În perioada 17-20 martie, medicii epidemiologi au aplicat 7 amenzi persoanelor care nu au respectat condițiile izolării la domiciliu, valoarea totală a amenzilor aplicate fiind de 80.000 de lei.

Până la această dată, în județul Galați, două persoane au fost confirmate cu coronavirus. Primul caz este un bărbat de 74 ani, întors pe 29 februarie din Italia, care este internat la Institutul Matei Balș din București, starea sa de sănătate fiind stabilă. Al doilea caz a fost confirmat, în urmă cu două zile, la un bărbat de 24 ani, din Galați. Potrivit Prefecturii Galați, el s-a întors pe 12 martie din Italia și a fost plasat direct carantină. În prezent, este la Matei Balș.

 

 

 

Evaluați acest articol
(0 voturi)

Ultima modificare