Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați, împreună cu procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Galați, au documentat activitatea infracțională a doi bărbați, în vârstă de 23 și 35 de ani, cercetați pentru trafic internațional și trafic intern de droguri de risc.
Potrivit anchetatorilor, în cursul lunii aprilie 2026, cei doi ar fi procurat din Spania și ar fi introdus în România, prin intermediul unei firme de curierat, un colet ce conținea aproximativ 13 kilograme de canabis.
Pe 22 aprilie, aceștia au fost prinși în flagrant delict în municipiul Galați, imediat după ce ar fi ridicat coletul care conținea substanța interzisă. Drogurile erau porționate în 42 de pungi, fiind destinate comercializării.
Ulterior, de la bărbatul de 35 de ani, anchetatorii au mai ridicat o cantitate de aproximativ 2,5 kilograme de canabis, deținută, de asemenea, în scopul vânzării.
Procurorii DIICOT Galați au dispus reținerea celor doi suspecți, iar pe 23 aprilie au sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Galați cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.