Eveniment

Firmă din Galați amendată cu 50.000 de lei de Garda de Mediu

Firmă din Galați amendată cu 50.000 de lei de Garda de Mediu
Comisarii din cadrul Gărzii Naționale de Mediu - Comisariatul Județean Galați au efectuat un control în urma mai multor sesizări privind eliminarea necorespunzătoare a apelor uzate în amestec cu beton și pietriș la o firmă de profil din municipiul Galați.
 
 În urma acestui control, au fost identificate urme de eliminare a apelor uzate în zone neautorizate și disconfort olfactiv generat de cifele care transportă beton. Drept urmare, au fost luate măsuri stricte pentru a proteja mediul și sănătatea publică:
1. Se interzice evacuarea apelor uzate de orice fel pe spații neautorizate.
2. Se va umecta suprafața amplasamentului unde se desfășoară activitatea ori de câte ori este nevoie pentru a limita emisiile de poluanți.
 
„ Societatea responsabilă a fost sancționată cu o amendă de 50.000 de lei, conform OUG 195/2005 privind protecția mediului”, a transmis Garda de Mediu Galați. 
Evaluați acest articol
(0 voturi)