Magistrații Tribunalului Galați, dar și cei ai Curții de Apel Galați au luat decizia că începand de astăzi să accepte să judece doar cazurile cu caracter urgent, și care, de regulă, sunt judicate și în perioada vacanței de vara a magistraților.
Decizia a fost luată că formă de protest față de proiectul de lege pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu și a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Magistrații solicită Parlamentului reluarea discuțiilor cu sistemul judiciar asupra proiectului de lege privind reformarea sistemului de pensii din justiție, cu implicarea organului reprezentativ al magistraților, respectiv Consiliul Superior al Magistraturii, precum și al ordonatorului principal de credite, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție.
Totodată, cele două instanțe de judecată din Galați au decis emiterea și formularea unor sesizări către Președintele ÎCCJ, Avocatul Poporului, Președintele României, Președintele Camerei Deputaților, Președintele Senatului, pentru a sprijini întregul corp al magistraților prin formularea obiecțiilor de neconstituționalitate la Curtea Constituțională a României.
Protestul va dura până la înlăturarea amendamentelor depuse la Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu și a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal înregistrat pe rolul Camerei Deputaților sub nr. Plx. 244/2023 și reluarea discuțiilor cu sistemul judiciar asupra proiectului de lege privind reformarea sistemului de pensii din justiție, cu implicarea organului reprezentativ al magistraților, respectiv Consiliul Superior al Magistraturii, precum și al ordonatorului principal de credite, respectiv Înalta Curte de Casație și Justiție.