Maica Stareță de la Mănăstirea Vladimirești din județul Galați a trecut la cele veșnice. Era ultima dintre întemeietoarele mănăstirii de la Tudor Vladimirescu, suține Părintele Calistrat.
„Astăzi a pleclat în veșnicie, la Mănăstirea Vșadimirești din Galați, maica stareță Stavrofora Daniela Nedelcu.- Ultima viețuitoare, dintre cele care au fost întemeietoarele mănăstirii Tudor Vladimirescu, cu Hramul Acoperământul Maicii Domnului. Trecută cu vârsta, peste 90 ani, curată, blândă, discretă, rugătoare, evlavioasă, elegantă și măsurată în cuvinte, de o discreție duhovnicească greu de imitat în viața duhovnicească”, scrie părintele Calistrat, pe Facebok.
Viața maicii starețe, stavrofora Daniela Nedelcu, a fost o viață dedicată lui Hristos fiind o aprigă mărturisitoare în temnițele comuniste făcând peste 4 ani de închisoare la Mislea împreună cu maica Mihaela care a adormit în temnițele comuniste și cu poeta, monahia Zorica Lațcu, trecând prin groaznice torturi inumane, alaturi de toate măicuțele arestate în 1959, sub legea comunistă a decretului 410.
În anul 2006 până în prezent, fost aleasă în demnitatea de stareţă Sfintei Mănăstiri Vladimirești.
„ Dumnezeu să o ierte și să o primească în ceata sfintelor mărturisitoare”. (Părintele Calistrat)