Este alertă la căminul de bătrâni din orașul Galați în care au fost înregistrate două decese din cauza COVID-19. După efectuarea testelor, a reieșit faptul că 16 persoane s-au îmbolnăvit după ce au intrat în contact cu oameni bolnavi. Clădirea în care se află căminul de bătrâni este în carantină de două zile.
Situația de la căminul de bătrâni din orașul Galați, în care au decedat două persoane din cauza COVID-19, se deteriorează. Autoritățile anunță că i-au testat pe vârstnicii cu simptome și au aflat că 16 persoane sunt infectate. Acestea au fost transferate la spitale din Galați, iar căminul de bătrâni rămâne în carantină. Ceilalți vârstnici sunt supravegheați de cadre medicale detașate de la Spitalul CFR și Spitalul Județean.
Se pare că managerul căminului de bătrâni a adus virusul în instituție. Acesta a fost plecat în Turcia, în luna martie, într-o excursie cu alte cadre medicale. În prezent, managerul este internat la un spital din Galați.