Eveniment

O familie s-a răsturnat cu mașina în Cuca: intervenție rapidă a jandarmilor și echipajelor medicale

O familie din județul Brăila, aflată în drum spre casă după o vacanță petrecută la munte, a fost implicată astăzi, în jurul orei 14:00, într-un accident rutier produs pe raza județului Galați, în apropierea comunei Cuca, pe sensul de deplasare către municipiul Galați.

Din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile, autoturismul în care se aflau cei trei membri ai familiei a părăsit partea carosabilă și s-a răsturnat în afara drumului.

Evenimentul a fost observat de un echipaj al Inspectoratului de Jandarmi Județean Galați, aflat în misiune de menținere a ordinii publice. Jandarmii au intervenit imediat pentru acordarea sprijinului necesar persoanelor implicate.

În autoturism se aflau doi adulți și un copil în vârstă de 7 ani. Conducătorul auto s-a evacuat singur din vehicul, iar la sosirea jandarmilor acesta încerca să scoată copilul din interiorul mașinii. Femeia le-a comunicat inițial jandarmilor că nu poate ieși din autoturism, însă ulterior a reușit să se evacueze în siguranță, fără ajutor.

Având în vedere situația, jandarmii au apelat de urgență numărul 112 pentru solicitarea unui echipaj medical. Până la sosirea acestuia, copilul și femeia au fost adăpostiți în autospeciala de jandarmerie.

De asemenea, un echipaj de ambulanță aflat în tranzit către municipiul Galați, care transporta un pacient, a oprit pentru a evalua starea de sănătate a persoanelor implicate în accident, până la sosirea echipajului de prim-ajutor.

Jandarmii au rămas la fața locului până la preluarea victimelor de către echipajul medical de urgență și asigurarea zonei.

Evaluați acest articol
(0 voturi)