Cea de-a treia producţie scenică a Stagiunii Estivale 2020: Romeo & Juliet, după piesa cu acelaşi titlu, de William Shakespeare, este invitația culturală din acest weekend, la teatrul gălățean.
Regizorul Eugen Făt, împreună cu scenograful Daniel Divrician au pregătit, și de această dată, o surpriză publicului gălățean. Puși pe inovație, artiștii gălățeni au gândit o parodie în trei episoade, plecând de la aceeași scenă a balconului în care se întâlnesc Romeo și Julieta, dar în care joacă, pe rând, alți actori. O poveste de dragoste parodiată, pusă în scenă în aceleași decoruri, dar interpretată altfel, de fiecare echipă de actori în parte.
În distribuţie îi regăsim pe Carmen Albu, Dan Căpăţână, Aureliu Bâtcă, Svetlana Friptu, Cristian Gheorghe, Răzvan Clopoţel, Tamara Constantinescu, Gabriel Constantinescu, Adelin Ilie.
Spectacolul Romeo & Juliet are loc sâmbătă şi duminică, 22 şi 23 august 2020, de la ora 21,00, în Curtea interioară a Teatrului, din Domnească 59. Durata reprezentaţiei este de o oră.