În acest an, cu prilejul sărbătorii Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul spiritual al municipiului Galaţi şi al Eparhiei Dunării de Jos, au fost aduse la Galaţi moaştele Sfântului Cuvios Ioan Damaschin. Pe baldachinul special amenajat în proximitatea Catedralei arhiepiscopale, alături de moaştele Sfântului Cuvios Ioan Damaschin au fost aşezate spre închinare şi moaştele Sfântului Apostol Andrei, din patrimoniul sacru al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.
„Pelerinajul credincioşilor la sfintele moaşte a continuat și astăzi pe parcursul întregii zile, iar pentru miile de credincioşi care se închină în aceste zile, cu multă credinţă şi evlavie şi sărută cu pioşenie sfintele odoare, reprezintă uşurare de poverile grijilor apăsătoare în aceste vremuri dificile, dar şi izvor de pace, bucurie şi lumină în urcuşul duhovnices al fiecărui rugător. Ca semn al participării la această clătorie duhovnicească pelerinii au fost miruiţi şi au primit în dar iconițe şi pliante cu informaţiii despre viaţa şi activitatea Sfântului Cuvios Ioan Damaschin”, a transmis Arhiepiscopia „Dunării de Jos”.
De asemenea, după un program prestabilit, prin implicarea Centrului eparhial prin Sectorul social-filantropic şi cu sprijinul parohiilor din municipiul Galați, au fost oferite pelerinilor de toate vârstele cornuri şi ceai.
La această acţiune şi-au oferit ajutorul voluntarii de la parohiile gălățene, precum şi tinerii de la Seminarul Teologic ”Sfântul Andrei” şi studenții teologi gălățeni.
Sfintele moaşte vor rămâne la închinare până pe 30 noiembrie, la sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei.