Eveniment

Pensionarii gălățeni cu vârste de peste 75 de ani vor primi tichete de masă

Pensionarii gălățeni cu vârste de peste 75 de ani vor primi tichete de masă

Pensionarii de peste 75 de ani cu pensii mici vor primi tichete de masă. Acestea au valoarea de 180 de lei pe lună și vor fi acordate doar pensionarilor care primesc cel mult 704 lei lunar. Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Violeta Alexandru, care a explicat că bonurile valorice vor fi transmise beneficiarilor prin intermediul primăriilor.

Tichetele electronice în valoare de 180 de lei vor fi folosite doar pentru a achiziţiona mese calde de la unităţile autorizate.

„Un mic sprijin pentru pensionarii cu vârsta de peste 75 de ani și cu 704 lei la care mă tot gândesc. Anul acesta esta așa dificil în contextul pandemiei dar oricând se poate face ceva, sunt acolo.Mulțumesc, Marcel Boloș, Ministrul Fondurilor Europene! Aproximativ 130 milioane euro pentru acest program finanțat din fonduri europene, fiecare persoană urmând să primească 180 lei/lună sub forma tichetelor electronice. Se vor folosi doar pentru achiziționarea mâncării calde de la unitățile autorizate. Primăriile vor transmite atât tichetele către pensionari cât și informații cu privire la unitățile autorizate, acolo unde acestea se pot utiliza”, a scris ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, pe Facebook.
 
Potrivit statisticilor, în România aproximativ 900.000 de persoane sunt beneficiari ai pensiei sociale minime garantate în valoare de 704 lei.
Evaluați acest articol
(0 voturi)

Ultima modificare