Eveniment

Percheziții de amploare la traficanții de droguri. Trei tineri au fost arestați pentru 30 zile

Percheziții de amploare la traficanții de droguri. Trei tineri au fost arestați pentru 30 zile
sursa: IPJ Galati

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate și procurorii DIICOT din Galați au efectuat opt percheziţii domiciliare la locuințele unor persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de introducere în ţară fără drept de droguri de risc și de trafic și consum de droguri de risc și mare risc. Trei tineri au fost reținuți pentru 24 de ore, iar ulterior au primit mandate de arestare preventivă pentru 30 zile.

Perchezițiile au avut loc la data de 06 august, după ce, în aceeași zi, în cadrul unei acțiuni organizate pentru combaterea traficului și consumului de droguri de risc și mare risc, o persoană a fost surprinsă în flagrant delict, în timp ce intenționa să comercializeze droguri.

„În urma activităților desfășurate, au fost găsite și ridicate următoarele bunuri: 125 de comprimate de ecstasy, aproximativ 2000 de grame de cannabis, 2 grame de pulbere MDMA, 17 grindere metalice, 4 cântare electronice, 15 telefoane mobile, un laptop, un autoturism, 4950 de lei și 1740 de euro” , a anunțat IPJ Galați.

Polițiștii au pus în executare 13 mandate de aducere și, după audierea persoanelor, la sediul D.I.I.C.O.T. Galați, trei tineri, cu vârste cuprinse între 21 și 23 de ani, au fost reținuți, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați instanței de judecată, cu propunere de arestare preventivă.

 

Evaluați acest articol
(0 voturi)