Eveniment

Peste 100 de angajați ai combinatului siderurgic au ieșit în stradă pentru salariile restante

Peste 100 de angajați ai Combinatului siderurgic Liberty Galați au organizat luni, un protest în fața Prefecturii județului, nemulțumiți de întârzierea adoptării de către Guvern a ordonanței care ar permite deblocarea fondului de garantare pentru plata salariilor restante.

Conform reprezentanților sindicatului, angajații Liberty Galați nu și-au mai primit drepturile salariale din octombrie 2025. De asemenea, toți angajații combinatului se află în șomaj tehnic din 1 septembrie 2025.

„Ne dorim să ni se plătească drepturile salariale restante și să fie adoptată urgent ordonanța care să permită deblocarea fondului de garantare”, a declarat unul dintre protestatari.

Protestul este autorizat.

Evaluați acest articol
(0 voturi)