Eveniment

PLANTĂM FAPTE BUNE

PLANTĂM FAPTE BUNE


Începând din acest an şcolar, 2019- 2020, Liceul Tehnologic ,, Aurel Vlaicu’’ Galaţi s- a înscris în Concursul Național ecOprovocarea, organizat de ViitorPlus - asociația pentru dezvoltare durabilă, secţiunea PLANTARE. Asfel s- a format o grupă din patru elevi, numiţi ecoambasadori, coordonat de un cadru didactic, prof. ing. Anghele Desilia. O parte din obiectivele acestui proiect sunt conştientizarea importanţei protejării mediului, identificarea măsurilor pentru protecţia pădurilor din UE împotriva poluării, efectele negative ale defrişărilor masive şi anume schimbările climatice. Prima activitate din acest concurs, a fost evenimentul ,,Plantăm f

Prima activitate din acest concurs, a fost evenimentul ,,Plantăm fapte bune’’, care a avut loc în data de 14.11.2019, la Pădurea Miloş, Odaia- Manolache, judeţul Galaţi, pe o suprafață destinată refacerii fondului forestier. Alături de grupul format din ecoambasadori au venit şi alţi elevi, din liceu, voluntari, în total 22 şi încă un cadru didactic- coordonator al secţiunii RECICLARE, tot din proiectul Ecoprovocarea, prof. ing. Neghină Maricica.

Cu entuziasm şi dornici de a pune umărul la protejarea mediului, însoţiţi de drapelul nostru tricolor, am ajuns la pădure, unde ne- au aşteptat reprezentanţii Ocolului Silvic Galaţi. După un mic instructaj şi după ce ne- am organizat, am trecut la treabă. De jur împrejur cât vedeai cu ochii, natura gătită în toamnă, cu bujorii arămii şi răcoarea risipită de veselia copiilor, ne au imbiat la mişcare. Pomişorii aşezaţi cu grijă şi în ordine, de pădurari, aşteptau dornici să facă parte din noua pădurice ce se va umple curând... Timpul a ţinut cu noi şi astfel am plantat 250 de puieţi din specia stejar brumăriu şi lemn câinesc, în gropi realizate de noi, manual, cu ajutorul hârleţelor, după indicaţiile specialiştilor silvici.

La sfârşitul activităţii, elevii şi- au exprimat dorinţa de a mai participa la astfel de activităţi de plantare, fiind impresionaţi de frumuseţea naturii, de atmosfera de muncă şi voie- bună, dar mai ales îşi doresc să vadă puieţii plantaţi de ei, la primăvara ce vine...

Pâna la următoarea plantare desfăşurăm în şcoală activităţi de conştientizare, ateliere cu tema ,,Legătura om- natură’’, ,,Energie şi schimbări climatice’’, expoziţii, prezentări, cu scopul prioritar de a promova educaţia în domeniul protecţiei mediului, în rândul elevilor de liceu şi implicarea acestora în proiecte relevante pentru comunitatea locală.

Coordonator Secţiunea PLANTARE Prof. ing. Anghele Desilia, Liceul Tehnologic ,,Aurel Vlaicu’’ Galaţi