Profesorul universitar Violeta Pușcașu, cadru didactic al Universității ”Dunărea de Jos” Galați, în cadrul Facultății de Drept și Științe Administrative a anunțat un nou succes repurtat în domeniul educațional local, dar și național, de răsunet internațional(european).
Profesoaral gălățeană este inițiatoarea primei "Universități ale vârstei a 3-a"(U3A)din România. Zilele acestea a revenit în atenția publicului de specialitate cu un nou proiect, asemănător. Dar să îi dăm cuvântul.
Violeta Pușcașu :„…și cum fiecare lucru vine la timpul lui, vineri(2.10.2026-n.r.) voi fi din nou maestru de ceremonii la o nouă U3A!
La exact 10 ani de la inițierea primei U3A din România!
Și de data aceasta va fi tot PRIMA: prima U3A din România deshisă în mediul rural, „la țară”, adică.
Dar nu orice „țară”. Căci Pechea, una dintre comunele mari ale județului Galați, a trecut prin încercarea grea a inundațiilor din 2024. Și după ce a fost nevoie să se refacă drumuri, case și gospodării, comunitatea găsește acum resurse să se întoarcă și spre oameni.
Mai ales spre seniorii ei. Pentru că, după o anumită vârstă, nu este suficient să ai doar nevoile materiale rezolvate. Mai ai nevoie și de întâlniri pentru minte și inimă, de dialog, de curiozitate, de sentimentul că aparții unui grup și că încă ai multe de învățat.
Așa se naște U3A Pechea: dintr-un parteneriat local și din convingerea că învățarea nu are adresă exclusiv urbană și nici vârstă-limită.
Vineri începe o nouă poveste U3A. La Pechea. La ”țară”. Spre binele oamenilor.
Prima U3A din România, deschisă în mediul rural, „la țară” în Galați