În urma unei autosesizări, comisarii Gărzii de Mediu Galați au efectuat verificări la un restaurant din municipiu și au constatat mai multe nereguli în modul de gestionare a deșeurilor.
Inspectorii au descoperit deșeuri depozitate în amestec, inclusiv carton, plastic, ambalaje și textile, amplasate chiar pe domeniul public, în spatele unității. Totodată, restaurantul nu ținea evidența completă a deșeurilor generate și nu avea încheiat contract cu administratorul Sistemului de Garanție-Returnare (S.G.R.).
Ca urmare a constatărilor, restaurantul a fost sancționat cu 7.500 de lei amendă și două avertismente, conform legislației în vigoare. Comisarii de mediu au precizat că unitatea trebuie să organizeze evidența deșeurilor, să încheie contractul pentru S.G.R., să elimine deșeurile depozitate necorespunzător și să monitorizeze permanent amplasamentul.
„Orice activitate economică implică responsabilitate față de comunitate și față de mediu”, au transmis reprezentanții Gărzii de Mediu Galați.