Eveniment

Școală de elită din Galați, modernizată

Școală de elită din Galați, modernizată

Școala nr. 29 din Galați a fost modernizată. „Este încă un proiect încheiat, de care se bucură acum elevii acestei școli de prestigiu din orașul nostru”, a transmis primarul Galați, Ionuț Pucheanu.

„În ultimii ani, s-au făcut pași importanți de care educația din Galați avea mare nevoie. În continuare trebuie să facem totul pentru a le asigura copiilor cele mai bune condiții și abia aștept finalizarea următorului proiect. La această școală au început și lucrările pentru construcția unei săli de sport moderne.

Avem la Galați un adevărat record de investiții în educație:

- am modernizat 17 grădinițe, școli și licee, iar la alte 25 de unități de învățământ proiectele sunt în implementare;

- am modernizat cele 2 creșe existente și avem în diferite stadii proiecte pentru 5 creșe noi;

- avem un contract de finanțare prin PNRR prin care toate unitățile de învățământ vor beneficia de dotări de circa 16,8 milioane de euro;

- avem în plan derularea de investiții pentru alte 15 grădinițe, școli și licee”, susține primarul Ionuț Pucheanu.

Evaluați acest articol
(0 voturi)