Eveniment

Școala unde a predat primul primar al Galațiului intră într-un amplu proces de modernizare

Școala unde a predat primul primar al Galațiului intră într-un amplu proces de modernizare

Cea mai veche școală publică din municipiul Galați, cu o istorie de aproape două secole, va fi modernizată printr-un amplu proiect finanțat din fonduri europene, derulat de Primăria municipiului.

Autoritățile locale au lansat deja licitația publică pentru atribuirea contractului de lucrări, care vizează consolidarea și eficientizarea energetică a Școlii Gimnaziale nr. 24, situată pe strada Egalității. Valoarea contractului este estimată la aproximativ 10,6 milioane de lei, iar termenul-limită pentru depunerea ofertelor este 20 ianuarie 2026. Durata de execuție a lucrărilor va fi de 18 luni de la emiterea ordinului de începere.

Proiectul prevede o serie de intervenții majore asupra clădirii: reabilitare termică, reparații ale pereților, înlocuirea tâmplăriei, consolidarea șarpantei și a planșeului din lemn, consolidarea pereților de la demisol, refacerea instalațiilor electrice, sanitare și termice, precum și instalarea unui sistem fotovoltaic. De asemenea, vor fi realizate trotuare și scări de acces, iar finisajele interioare și exterioare vor fi refăcute.

Valoarea totală a proiectului „Consolidarea și eficientizarea energetică a Școlii Gimnaziale nr. 24” este de 14,8 milioane de lei. Finanțarea este asigurată prin Programul Regional Sud-Est 2021–2027, suma nerambursabilă ridicându-se la 10,3 milioane de lei.

Școala Gimnazială nr. 24 este un simbol al educației gălățene. Înființată în 1832, aceasta a funcționat inițial în două chilii ale mănăstirii „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” (Metoc). Pe terenul donat de mănăstire a fost construită actuala clădire, inaugurată în 1896, imobilul fiind înscris pe Lista Monumentelor Istorice ca școală de tip Spiru Haret.

De numele instituției se leagă și o personalitate importantă a orașului: Ion Vizzu, dascăl al școlii, a fost ales în 1865 primul primar al municipiului Galați.

Evaluați acest articol
(0 voturi)