Eveniment

Șoferii scapă de drumurile la poliție: schimbări majore la testul de circulație

Începând cu data de 1 iulie 2026, vor intra în vigoare modificări privind modul de susținere a testului de verificare a cunoașterii regulilor de circulație, necesar în anumite situații prevăzute de lege, precum reducerea perioadei de suspendare a permisului de conducere sau redobândirea dreptului de a conduce.

Inspectoratul de Poliție Județean Galați a anunțat că, potrivit noilor reglementări, atât programarea, cât și susținerea efectivă a testului vor fi realizate prin intermediul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPCIV).

O schimbare esențială este că proba va putea fi susținută la oricare dintre serviciile publice comunitare de profil din țară, fără a mai fi necesară prezentarea la structurile de poliție rutieră, așa cum se proceda anterior.

Autoritățile susțin că măsura are rolul de a simplifica procedurile administrative, de a reduce timpul de așteptare și de a eficientiza întregul proces de verificare.

Persoanele interesate sunt sfătuite să se informeze din timp cu privire la programul de lucru și condițiile de înscriere, direct la serviciul unde doresc să efectueze programarea.

Evaluați acest articol
(0 voturi)