Sorana Cîrstea, 30 de ani, este forțată să stea în izolare, după ce câteva persoane din avionul cu care a venit la Australian Open au fost testate pozitiv cu COVID-19. Printre acestea se numără și Sylvain Bruneau, antrenorul Biancăi Andreescu, relatează gsp.ro.
În perioada izolării, jucătorii nu se pot antrena deloc pe teren. Românca Sorana Cîrstea s-a declarat revoltată de situație: „Unii ne acuză că facem mofturi. Nu am nicio problemă să stau 14 zile în cameră și să mă uit la Netflix. Credeți-mă, e un vis devenit realitate, chiar o vacanță. Ceea ce nu putem să facem este SĂ CONCURĂM după ce am stat 14 zile pe canapea.
Asta e problema, nu regula carantinării”, a scris Cîrstea, loc 71 WTA, pe Twitter.„Ceea ce nu înțeleg este de ce nu ni s-a spus că dacă e o persoană pozitivă în avion va trebui să fim izolați. M-aș fi gândit de două ori înainte să vin aici”. Sorana i-a răspuns: „De acord. Dacă ne-ar fi spus de această regulă înainte, nu aș mai fi jucat în Australia. Aș fi rămas acasă. Ne-au zis că zborurile vor fi la 20% capacitate și că vom fi considerați contacți apropiați doar dacă cineva din echipă sau anturaj e pozitiv”.