Eveniment

Spitalul Militar de Urgență Galați face angajări

SPITALUL MILITAR DE URGENŢĂ „DR. ARISTIDE SERFIOTI” GALAŢI angajează personal medical pe o perioadă determinată conform preved. art.16, cap.III din Decretul Președintelui României privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României.

Angajările în sistemul medico-militar se vor face pentru o perioadă limitată, de şase luni.

„Sunt disponibile funcții de medici în diferite specialități (boli infecțioase, epidemiologie, pneumologie, medicină de urgență, medicină de laborator, anestezie și terapie intensivă, radiologie și imagistică medicală, igienă, medicină internă, medicină de familie), asistenți medicali și farmaciști, în spitalele militare, institutele și centrele medicale ale MApN, din București, Brașov, Craiova, Cluj-Napoca, Constanța, Galați, Iași, Pitești, Sibiu și Timișoara”, se precizează într-un comunicat al ministerului.

„În contextul eforturilor întreprinse de autoritățile publice pentru limitarea răspândirii noului coronavirus (COVID-19), Ministerul Apărării Naționale a demarat măsurile necesare pentru suplimentarea numărului de posturi din sistemul medico-militar în vederea încadrării cât mai rapide a acestora, în conformitate cu prevederile Decretului 195, din 16 martie 2020, privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României", se mai arată în comunicat.

Angajările se vor face pentru o perioadă de șase luni, condițiile generale și cele specifice posturilor care urmează a fi încadrate, punctele de contact, documentele necesare și termenele de trimitere a cererilor de angajare vor fi publicate de fiecare unitate medico-militară pe site-ul propriu și pe site-ul central al MApN - https://www.mapn.ro/cariera/index.php.

La SPITALUL MILITAR DE URGENŢĂ „DR. ARISTIDE SERFIOTI” GALAŢI e nevoie de 3 medici și 10 asistenți, detalii în anunț:

http://www.smugalati.ro/anunturi.html

"Măsurile întreprinse de Ministerul Apărării Naționale au rolul de a crește capacitate de reacție și reziliență a sistemului medico-militar, angajat cu forțe și mijloace în efortul coordonat de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență pentru prevenirea și limitarea efectelor COVID-19, precum și pentru realizarea managementului consecințelor, raportat la evoluția situației epidemiologice din țară", transmite Biroul presă.

Evaluați acest articol
(0 voturi)

Ultima modificare