Eveniment

Tradițiile Sărbătorilor de iarnă, prin ochii elevilor de la ”Cuza”, în revista Colegiului

A apărut numărul III al revistei interdisciplinare „Mots & Lignes” realizată de elevii Colegiului Național „Alexandru Ioan Cuza” Galați. Ultimul număr al revistei, pentru luna decembrie, invită cititorul într-o călătorie culturală și senzorială sub titlul: Delicii de Crăciun- Délices de Noël

Lansarea celui de-al treilea număr a avut loc la Biblioteca Județeană „V. A. Urechia” – Filiala nr. 1 „Costache Negri”, într-un cadru cald și deschis dialogului cultural, în prezența elevilor de la clasele de bilingv franceză, cei care au contribuit direct la realizarea revistei. Acest nou număr aduce în prim-plan tradiții de Crăciun din diferite colțuri ale lumii, privite prin ochii elevilor, care au explorat obiceiuri, legende, simboluri și gusturi specifice sărbătorilor de iarnă. De la modul în care este celebrat Crăciunul în Franța, România, Suedia, Germania, Italia, Etiopia sau Filipine, până la poveștile deserturilor tradiționale – panettone, bûche de Noël, stollen, kutia, puddingul irlandez sau glögg-ul suedez – revista devine un spațiu al descoperirii și al dialogului cultural.

Un loc aparte îl ocupă decorațiunile și simbolurile de Crăciun, cu legende precum capra de Yule, steaua moravă, îngerii, mica barcă „Karavaki” sau figurina germană Räuchermännchen, alături de personaje bine-cunoscute, reinterpretate cu sensibilitate și explorate prin legende și semnificații care îmbogățesc înțelegerea sărbătorilor de iarnă dincolo de clișeele cunoscute.

Numărul este întregit de secțiunea „Cher Père Noël”, cu scrisori adresate lui Moș Crăciun, și de contribuțiile din cadrul „Jeunes traducteurs”, unde elevii își valorifică competențele lingvistice și creativitatea.

„Mots & Lignes” rămâne o revistă construită cu răbdare, curiozitate și bucuria de a învăța, un proiect care aduce împreună limba, cultura și expresia personală.

Evaluați acest articol
(0 voturi)