Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni, o atenţionare Cod galben de disconfort termic ridicat şi caniculă valabilă până la sfârşitul acestei săptămâni în mare parte din ţară. Interval de valabilitate: 27, 28, 29, 30, 31 iulie 2021.
Valul de căldură se va extinde şi se va intensifica treptat, disconfortul termic va creşte, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. În regiunile vestice, sudice şi local în restul teritoriului va fi caniculă. Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 34 şi 39 de grade.
Fenomene vizate: val de căldură, disconfort termic ridicat și caniculă
"În cea mai mare parte a țării, în ultimele zile ale lunii iulie, valul de căldură se va extinde și se va intensifica treptat, disconfortul termic va crește, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. În regiunile vestice, sudice și local în restul teritoriului va fi caniculă.
Temperaturile maxime se vor situa, în general, între 34 și 39 de grade, cu cele mai ridicate valori în Oltenia și Muntenia. Local, noaptea, temperaturile nu vor coborî sub 20 de grade (nopți tropicale)", a anunțat ANM.