Moarte groaznică. Un șofer a intrat sub autocarul pe care îl conducea, pentru a repara instalația de aer condiționat, moment în care s-a produs o explozie care l-a ucis pe loc. Poliția din Galați a deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
Incidentul a avut loc astăzi, la ora 00:39. Secția 5 Poliție a fost sesizată prin numărul unic de urgență 112 despre faptul că, pe strada Calea Prutului, în dreptul staţiei Peco Rompetrol, pe sensul de intrare în oraş, a fost oprit un autocar înregistrat în Cehia ce transporta cetăţeni moldoveni. Șoferul autocarului a decedat încercând să repare instalația de aer condiționat.
„La fața locului, polițiștii au stabilit faptul că șoferul, un bărbat în vârstă de 31 de ani, din satul Pădureni, com. Grajduri, jud. Iaşi, a încercat să repare instalaţia de aer de sub autocar iar în timp ce efectua această activitate a umblat la un robinet care prezenta o defecțiune iar când a dat drumul la aerul din perna suspensiei pneumatice, a fost prins sub autocar, decedând”, a anunțat IPJ Galați.
Cercetările sunt continuate de către lucrătorii Secției 5 Poliței pentru „ucidere din culpă”.