Un șofer ucrainean, suspect de Parkinson, a creat haos pe străzile din orașul Galați.
„Un echipaj de poliție din cadrul Biroului Rutier Galați a fost sesizat de către mai mulți participanți la traficul rutier, cu privire la faptul că un autoturism, la volanul căruia s-ar afla un bărbat, se deplasează în mod sinuos pe partea carosabilă și ar fi încălcat mai multe reguli de circulați pe strada Ana Ipătescu și apoi pe strada Portului, din municipiul Galați. Polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului indicat, iar la scurt timp, l-au identificat pe bulevardul Marea Unire, la volan aflându-se o femeie, cu vârsta de 51 de ani, de cetățenie ucraineană, cu permis de conducere valabil. La testarea alcoolscop rezultatul a fost negativ”, au transmis reprezentanții IPJ Galați.
Polițiștii au analizat imaginile înregistrate de martori și au stabilit că și bărbatul fusese la volan.
„În urma imaginilor apărute în mediul on line, polițiștii s-au sesizat cu privire la faptul că acest autoturism fusese condus anterior de bărbatul de 62 de ani, pe strada Ana Ipătescu și pe strada Portului și nu a respectat regulile privind depășirea, motiv pentru care s-a dispus sancționarea contravențională a acestuia cu amendă de 870 de lei și s-a luat măsura reținerii permisului de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce pe o perioadă de 60 de zile”, au precizat polițiștii gălățeni.
Deoarece șoferul se comporta ciudat, polițiștii au decis că se impune o evaluare medicală pentru a se afla dacă bărbatul este apt pentru a conduce o mașină.