Autoritățile gălățene au anunțat că, începând cu 1 iulie, pacienţii infectați cu coronavirus sau suspecţii de această afecţiune vor fi internaţi şi îngrijiţi la Policlinica Spitalului Judeţean Galaţi. Astfel, Spitalul Județean de Urgență va fi redată circuitului normal, pentru pacienţii care nu sunt infectați cu noul virus, dar suferă de alte afecțiuni medicale și au nevoie de consult de specialitate.
Reprezentanții Prefecturii Galați au precizat că, în urma întâlnirii cu reprezentanți ai Spitalului Clinic Județean de Urgență ,,Sfântul Apostol Andrei" Galați, ai Policlinicii cu Plată și ai Direcției de Sănătate Publică, s-au luat urmatoarele măsuri:
➡️ începând cu 19.06.2020 au fost eliberate toate cabinetele de specialitate de la etajul 2 din cadrul Ambulatoriului, acestea fiind relocate în incinta aceleiași clădiri, la parter, etaj 1 și etaj 3.
➡️ în data de 19.06.20202 au fost predate cele două băi necesare decontaminării personalului care își va desfășura activitatea în sectorul Covid.
➡️ în data de 22.06.2020, s-a realizat predarea - primirea sistemului de distribuție fluide medicale.
➡️în perioada 22.06-30.06.2020 se vor amenaja saloane cu paturi pentru relocarea sectorului tampon în locația actuală.
➡️ în data de 19.06.2020, a fost primit avizul din partea Direcției de Sănătate Publică Galați pentru funcționarea etajului 2 din cadrul clădirii Ambulatoriului de specialitate, respectiv sectorul suspecți COVID-19 cât și a cabinetelor de specialitate relocate.
➡️ Activitatea în noua secție tampon va începe dupa data de 01.07.2020.
Pentru amenajarea reţelei de fluide medicale în Policlinică, lucrare inexistentă până acum, Spitalul Judeţean Galaţi a primit o sponsorizare în valoare de 226.540 de lei, din partea Şantierului Naval Damen şi companiei private (Self Company SRL).