Eveniment

VIDEO Sute de profesori din nou în stradă la Galați

VIDEO Sute de profesori din nou în stradă la Galați

Sute de cadre didactice au ieșit pentru a doua oară în stradă la Galați. Ei cer majorarea salariilor, plata orelor suplimentare și acordarea sporurilor pentru condiții de muncă. Alte câteva sute de profesori au plecat cu autocarele la București pentru a participa la mitingul din Piața Victoriei.

Liderii sindicali susţin că angajaţii din Educaţie sunt hotărâţi să continue greva, dacă nu se vor majora salariile cu 25 la sută, până la intrarea în vigoare a Legii Salarizării Unice.

„Totul s-a scumpit, prețurile au explodat, iar salariile noastre sunt de tot râsul. Avem și noi copii de crescut, facturi de plătit, nu putem trăi doar cu 3000 de lei”, spune un protestatar. 

„Suntem nemulțumiți pentru modul în care suntem tratați de guvernanți. Suntem în stradă pentru a ne recâștiga drepturile și demnitatea școlii românești. Noi sperăm ca domnii care guvernează această țară să se trezească și să se așeze cu adevărat la masa negocierilor cu sindicatele. De joi nu a mai fost nicio negociere, nu ne-a mai întrebat nimeni. Colegii în școli sunt tot mai nemulțumiți. Noi suntem uniți și vrem să mergem mai departe”, a declarat Nicoleta Ivan, președinte executiv SIP Galați.

Evaluați acest articol
(0 voturi)

Ultima modificare