Politica

11 pentru Cotroceni: patru independenţi şi şapte reprezentanţi ai unor partide şi alianţe

11 pentru Cotroceni: patru independenţi şi şapte reprezentanţi ai unor partide şi alianţe

Doar 11 candidați dintre cei 26 care și-au depus candidaturile pentru Cotroceni își vor disputa cea mai înaltă funcție în stat la alegerile prezidențiale din luna mai.

Candidaturile sunt, începând de joi, definitive, după ce au fost parcurse toate etapele și termenele prevăzute de calendarul alegerilor, astfel că cele 11 nume se vor regăsi pe buletinul de vot.

Alegătorii vor avea de ales, pe 4 mai, dintre următorii candidați: Nicușor Dan (independent), Crin Antonescu (Alianța România Înainte), Victor Ponta (independent),  Elena Lasconi (USR), George Simion (AUR). 

De asemenea, au mai intrat în cursa pentru Cotroceni: Lavinia Șandru (PUSL), Cristian Terheș (Partidul Național Conservator Român), John-Ion Banu-Muscel (independent), Silviu Predoiu (Partidul Liga Acțiunii Naționale), Daniel Funeriu (independent), Sebastian-Constantin Popescu (Partidul Noua Românie). 

BEC a mai respins candidaturile depuse de alte 11 persoane, principala cauză fiind lipsa numărului minim de semnături de susținere.  

Evaluați acest articol
(0 voturi)