Prim-ministrul Ludovic Orban a anunțat joi că alocațiile pentru copii nu se vor dubla de la 1 august. Asta deși există o lege care prevede majorarea începând de luna viitoare, iar actul normativ a fost declarat constituțional de Curtea Constituțională a României.
Declarația premierului a fost făcută imediat după o ședință a conducerii centrale PNL. Ludovic Orban a confirmat faptul că alocațiile pentru copii nu se vor dubla de la 1 august, așa cum prevede legea, pentru că nu sunt bani la buget. Orban a mai spus că Guvernul caută soluții pentru a găsi bani pentru o majorare care poate fi suportată de buget.
„Vom găsi o soluție împreună cu Ministerul Muncii, cu Ministerul de Finanțe, analizăm variantele pe care le avem la dispoziție, dar vom adopta o soluție care să ducă la creșterea alocațiilor, dar nu la dublarea imediată pentru că nu avem resursele financiare necesare dublării acum a alocațiilor. Obiectivul nostru este ca în maximum două săptămâni să adoptam această soluție”, a declarat Ludovic Orban.
Nerespectarea termenului de 1 august va duce la apariția unei moțiuni de cenzură. Demersul va fi inițiat de PSD, așa cum a anunțat președintele interimar al partidului.
„Președintele Iohannis nu mai poate amâna dublarea alocațiilor pentru copii. Curtea Constituțională demonstrează prin decizia de azi că PNL n-a avut, practic, argumente, ci a vrut doar să blocheze aplicarea legii. Pentru milioane de românii cu copii această măsură initiată de PSD este o mare gură de oxigen pentru bugetul lunar al familiei. De ceea, îi solicit președintelui să promulge legea în regim de urgență, iar Guvernului Orban să o aplice de la 1 august. Dacă nu fac asta, depunem moțiunea de cenzură în august - indiferent că România va fi sau nu atunci în stare de alertă. O guvernare care se opune cu toate forțele creșterii veniturilor a milioane de copii nu poate construi vreun viitor pentru România! #Guvernați, nu mai blocați!", a fost mesajul publicat pe Facebook al lui Marcel Ciolacu.