Robert Cazanciuc, fost ministru al justiției, a transmis miercuri, după ce Guvernul Florin Cîțu a adoptat o OUG în domeniul justiției, că se așteaptă ca Avocatul Poporului să sesizeze CCR.
„În timp ce românii se pregătesc pentru trecerea în Noul An, guvernul Cîțu vine cu o surpriză: ordonanța de urgență care răstoarnă voința suverană exprimată prin referendumul pentru justiție. La finalul anului 2019, prevederea privind formarea completelor de trei în apel a fost amânată pentru un an de zile tocmai pentru a se pregăti aplicarea ei. Guvernarea liberală a știut că legea va intra în vigoare, dar nu a făcut niciun fel de demers să fie respectată.
În schimb, noul ministru USR-ist este consecvent ipocriziei partidului său. Așa cum au refuzat să vină în Senat să voteze inițiativa "Fără penali în funcții publice”, astăzi sfidează voința poporului exprimată prin referendumul pentru justiție, doar pentru a acoperi incompetența și indolența guvernului. Mă îndoiesc că acest act are avizul CSM! Mă aștept ca Avocatul Poporului, fiind de partea poporului, să sesizeze CCR pentru flagranta încălcare a voinței suverane a peste 6.5 milioane de români!”, a scris Robert Cazanciuc pe pagina sa de Facebook.