Politica

Ciolacu: Reafirm angajamentul Guvernului României pentru continuarea eforturilor de combatere a xenofobiei, discriminării şi a discursului instigator la ură

Ciolacu: Reafirm angajamentul Guvernului României pentru continuarea eforturilor de combatere a xenofobiei, discriminării şi a discursului instigator la ură

Premierul Marcel Ciolacu a transmis, miercuri, un mesaj de Ziua naţională şi europeană de comemorare a Holocaustului împotriva romilor în care susţine necesitatea ca fiecare nouă generaţie să cunoască şi să păstreze viu adevărul.

”România şi Europa comemorează, astăzi, Holocaustul împotriva romilor – Samudaripen, încă o pagină neagră din istoria celui de-Al Doilea Război Mondial. Datorită unor oameni inimoşi care s-au aliat pentru a documenta şi pentru a scoate la iveală crimele împotriva acestei comunităţi şi suferinţele îndurate în timpul regimului nazist, ştim că peste 500.000 de romi din Europa şi-au pierdut viaţa atunci, în lagăre de muncă forţată, de exterminare sau în timpul deportărilor. Din 25.000 de romi din România deportaţi în Transnistria, 11.000 au fost răpuşi de tifos, de foame şi de frig. Au rămas mii de copii orfani, au rămas vieţi marcate pentru totdeauna şi destine frânte”, a transmis premierul Marcel Ciolacu.

Premierul Ciolacu reafirmă angajamentul Guvernului României pentru continuarea eforturilor de combatere a xenofobiei, discriminării şi a discursului instigator la ură, de păstrare a memoriei trecutului, de susţinere şi protejare a supravieţuitorilor, de promovare a educaţiei şi cercetării despre această pagină sumbră a istoriei.

”În această zi atât de importantă, transmit comunităţii rome din România şi de pretutindeni toată compasiunea mea pentru suferinţa şi pierderile prin care a trecut, omagiez memoria victimelor Holocaustului împotriva Romilor – Samudaripen şi sper ca amintirea unui asemenea eşec al umanităţii şi omeniei să împiedice repetarea lui vreodată”, a mai transmis Ciolacu.

Evaluați acest articol
(0 voturi)