Politica

Criza din Orientul Mijlociu. Bogdan Ivan: Nu există niciun motiv ca benzina sau motorina să ajungă la 10 lei pe litru

Criza din Orientul Mijlociu. Bogdan Ivan: Nu există niciun motiv ca benzina sau motorina să ajungă la 10 lei pe litru

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat luni, în cadrul unei conferințe de presă, că nu există, în acest moment, niciun motiv real pentru ca prețul carburanților să ajungă la 10 lei pe litru, în contextul conflictului militar din Orientul Mijlociu.

„Statul este în alertă. Avem rezerve suficiente, inclusiv din rezerva statului, pentru 90 de zile”, a precizat ministrul. Autoritățile monitorizează atent piața pentru a preveni eventuale specule generate de contextul internațional, iar o eventuală creștere de 3-5 bani pe litru nu este justificată.

„Ne-am asigurat că nu se folosește acest context internațional pentru o eventuală speculă din partea unor actori economici. O creștere mai mare de 3-5 bani la pompă nu este justificată în momentul de față, iar acele speculații care au apărut în spațiul public cu motorina sau benzina la 10 lei sunt niște minciuni sfruntate. Vreau să le dezavuez total, pentru că nu există niciun argument rațional, comercial sau economic pentru care prețul la pompă să ajungă la aceste cote”, a subliniat Bogdan Ivan.

Ministrul a amintit că Guvernul a luat măsuri încă de la începutul conflictului și că a existat o coordonare permanentă între ministere pentru a preveni eventuale dezechilibre pe piața carburanților.

El a făcut referire și la precedentul din octombrie 2024, când sancțiunile impuse companiei rusești Lukoil și închiderea temporară a Rafinăriei Petrotel au generat temeri similare privind scumpirea carburanților: „Și atunci unii au speculat că motorina și benzina vor ajunge la 10 lei la pompă. După ce am luat același tip de măsuri, prețurile nu au crescut”.

„Ceea ce înseamnă conflict internațional, care nu poate fi influențat de România, poate afecta piața, dar într-o marjă destul de redusă. Însă tot ceea ce încearcă unii să facă pentru a crește artificial prețurile în acest context internațional va fi blocat cu toate instrumentele statului român”, a concluzionat ministrul Energiei.

Evaluați acest articol
(0 voturi)