un articol de Marcu PAVEL
Deputatul Viorica Sandu anunță că se iau noi măsuri de către Guvernul Ciolacu în favoarea fermierilor, în Programul Tomata.
”Guvernul a înțeles că din cauza unei perioade mai reci decât în mod obișnuit, perioada de fructificare a tomatelor a fost întârziată, iar fermierii din program nu au cum să se încadreze în termenul din 30 iunie pentru a-și valorifica producția.
S-a ținut cont de solicitările fermierilor și va fi prelungit termenul din program cu încă două săptămâni, până pe 15 iulie‼️
Din informațiile comunicate de direcțiile pentru agricultură județene, reiese că, până la această dată, au valorificat producția obținută numai circa 65% din numărul cultivatorilor înscriși în Program”, a precizat deputatul gălățean.