Ziua Internațională a Familiei are drept scop sensibilizarea opiniei publice ,evidențiind importanța familiei, în aceste vremuri în care oamenii au început să se îndepărteze de această instituție și de valorile ei, este mesajul transmis de deputatul Viorica Sandu, pe Facebook.
„Românii au fost în trecut oameni statornici în tot și în toate, iar familia era sfântă și de nedestrămat. Pentru a reveni la această statornicie în celula de bază a societății, familia, la propunerea Institutului Român pentru Drepturile Omului, propunere susținută și de Patriarhia Română, ziua de 15 mai a devenit oficial și Ziua familiei române”, a scris Viorica Sandu, pe Facebook.
Potrivit acesteia, familia are un rol esențial mai ales în asigurarea şi îmbunătăţirea sănătăţii copiilor, prin suport afectiv și îngrijire.
„Majoritatea ne-am născut și ne-am format caracterul, in primii ani, într-o familie, iar copiii care au fost lipsiți de binecuvântarea unei familii sunt de fapt victimele îndepărtării oamenilor de această instituție. Anul acesta, mai mult ca oricând, în România familia a beneficiat de atenție, de grijă și suport din partea Ministerului Familiei, prin programe specifice: programul social de creștere a natalității, Family Start, Legea PREVENIRII SEPARĂRII copilului de familie sunt doar câteva dintre ele.
Suntem permanent preocupați de calitatea vieții de familie, prioritățile și nevoile familiei în 2023, soluții relevante pentru formarea și păstrarea unei familii sănătoase în societatea românească. Vă urez la mulți ani tuturor familiilor și multă fericire!”, a transmis deputatul Viorica Sandu.