Politica

Deputatul Viorica Sandu, mesaj după votul din Camera Deputaților: „România are nevoie și de energie verde, și de independență energetică”

Deputatul Viorica Sandu, mesaj după votul din Camera Deputaților: „România are nevoie și de energie verde, și de independență energetică”

Deputatul PSD Viorica Sandu a transmis că România trebuie să facă tranziția către o energie mai curată, însă procesul nu poate avea loc fără soluții care să asigure stabilitatea Sistemului Energetic Național.

Declarația vine după ce plenul Camerei Deputaților a dezbătut și votat modificări legislative privind decarbonizarea sectorului energetic. Potrivit parlamentarului, noile prevederi permit ca retragerea capacităților de producere a energiei pe bază de cărbune să nu se realizeze înainte de construirea și punerea în funcțiune a unor surse alternative care să poată prelua necesarul de producție.

„Este necesară tranziția către o energie mai curată, însă ea trebuie făcută responsabil. În situația actuală nu putem renunța la capacități care asigură stabilitatea Sistemului Energetic Național fără să existe soluții reale care să le înlocuiască”, a transmis Viorica Sandu.

Deputatul social-democrat a susținut că păstrarea unor capacități strategice de producție este importantă pentru ca România să poată face față perioadelor dificile și să evite apariția unor dezechilibre în sistemul energetic.

„Ceea ce se întâmplă în această perioadă ne arată cât de important este să ne păstrăm resursele strategice și să avem capacitatea de a răspunde în situații dificile, fără riscul unor dezechilibre sau al creșterii costurilor pentru populație și economie”, a precizat parlamentarul.

Viorica Sandu a subliniat că investițiile în energie regenerabilă trebuie să continue, dar în paralel trebuie asigurată securitatea energetică a țării.

„România are nevoie de investiții în energie verde, dar are nevoie și de măsuri care să garanteze securitatea energetică și independența țării. Cele două obiective nu se exclud, ci trebuie să meargă împreună”, a mai declarat deputatul.

Evaluați acest articol
(0 voturi)