România își reafirmă sprijinul ferm pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană, a declarat liderul PSD, Sorin Grindeanu, subliniind importanța intensificării cooperării economice și implementării de proiecte comune cu fonduri europene.
„România este principalul avocat al aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană, iar acest lucru trebuie să se traducă prin proiecte concrete și cooperare economică mai intensă”, a transmis Grindeanu.
Oficialul român a subliniat că sprijinul politic presupune dialog permanent cu partidele proeuropene din Moldova, colaborare între parlamentele celor două țări și consolidarea relațiilor dintre administrațiile locale, precum și creșterea prezenței companiilor românești în Republica Moldova.
Totodată, Grindeanu a menționat că războiul din Ucraina a evidențiat fragilitatea regiunii, motiv pentru care România susține consolidarea capacităților administrative și de apărare ale Moldovei prin parteneriate cu Uniunea Europeană și NATO.