Premierul Ilie Bolojan a declarat miercuri seară, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, că Guvernul intenționează să declare Combinatul Liberty Galați drept obiectiv de importanță strategică, pentru a asigura siguranța unității și plata salariilor angajaților în perioada următoare. Această măsură ar urma să permită demararea unei proceduri de licitație internaționale pentru preluarea combinatului.
„Ne propunem să-l declarăm obiectiv de importanță strategică, în așa fel încât să putem demara o procedură de licitație internațională pentru preluarea lui și să asigurăm siguranța combinatului în lunile următoare și plățile pentru oamenii de acolo, ca să nu ne pierdem angajații și să creăm o problemă importantă în zona Galați”, a precizat premierul.
În consultare cu Ministerul Energiei și Ministerul Economiei, Guvernul urmează să adopte schemele necesare săptămâna viitoare.
Totodată, Bolojan a anunțat prezentarea pachetului de relansare economică, care va fi discutat inițial în ședința de Guvern de joi și, ulterior, prezentat partenerilor sociali în cadrul Consiliului Tripartit, vineri.