Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, va face o vizită oficială la Chișinău. Vizita se va desfășura sâmbătă la invitația președintei din Republica Moldova, Maia Sandu. Apoi, duminică, Bolojan va fi la Londra unde se va întâlni cu liderii europeni.
Bolojan va merge la Chișinău sâmbătă.
„Președinta Maia Sandu îl va găzdui sâmbăta, 1 martie, pe Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, care va efectua o vizită oficială în Republica Moldova. Întrevederea va reconfirma relația specială dintre Republica Moldova și România, bazată pe o comunitate de limbă, istorie și cultură, și va sublinia angajamentul comun pentru aprofundarea cooperării bilaterale în beneficiul cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului”, a anunțat Președinția Republicii Moldova.
Sâmbătă, la ora 11:30, cei doi președinți vor susține o conferință de presă.
Duminică, președintele interimar Ilie Bolojan va fi la Londra. Acolo el se va întâlni la Londra cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, cu premierul britanic Keir Starmer și cu președintele francez Emmanuel Macron.